Polițiștii au stat la pândă și au filat reprezentanții unei firme din Marginea până când i-au prins în flagrant, în timp ce transportau material lemnos fără documente. Astfel, în urma exploatării unei informații și a activităților specifice desfășurate de patrula din cadrul SPR 3 Marginea, desfășurând activități specifice pe linie de silvicultură, agenții au oprit pentru control pe D.C. Bercheza de pe raza comunei Sucevița, o autoutilitară care tracta o remorca ce se deplasa din direcția comunei Sucevița către centrul comunei Marginea transportând material lemnos. Cu o seară înainte, în timp ce desfășura activități specifice pe linie de silvicultură pe raza comunie Sucevița, polițiștii au observat mai multe autoturisme suspecte aparținând SC Holztransport SRL Marginea și SC Gatermar SRL Marginea, supraveghind zona și dispunerea echipajelor de poliție. Existând suspiciuni că urmează să se efectueze un transport ilegal de material lemnos, conform informației obținute, polițiștii au efectuat o pândă, astfel că au observat pe DN 17A, autoutilitara și remorca mai sus menționate, ambele aparținând SC Holztransport SRL Marginea, deplasându-se din direcția comunei Sucevița către comuna Marginea, transportând material lemnos. S-a procedat la verificarea transportului de material lemnos în aplicația IWOOD TRACKING, constatându-se că pentru autoutilitara respectivă a fost emis avizul de însoțire pentru cantitatea de 30,50 mc lemn rotund esență rășinoase. S-a constatat că transportul respectiv de material lemnos avea proveniență legală și existând suspiciuni că societatea în cauză urmează să transporte în mod repetat material lemnos în baza acestor avize, ansamblul rutier respectiv nu a fost oprit pentru control, însă s-au continuat activitățile specifice de supraveghere discretă de la distanță a presupusului traseu. Astfel,după câteva ore, polițiștii au observat din nou ansamblul rutier mai sus menționat deplasându-se pe DN 17A pe raza comunei Sucevița, spre fondul forestier de pe raza comunei Sucevița, de această dată fiind gol, fără material lemnos. După 2 zile, polițiștii au oprit pentru control pe D.C. Bercheza de pe raza comunei Sucevița, autoutilitara și care transporta material lemnos.
Autoutilitara era condusă de un bărbat de 30 ani, din comuna Marginea, administrator al SC Holztransport SRL Marginea, care a prezentat pentru control documentele personale, precum și avizele de însoțire menționate mai sus, pentru care a efectuat transportul de material lemnos anterior. S-a procedat din nou la interogarea aplicației IWOOD TRACKING, constatându-se că pentru cele două mijloace de transport nu au mai fost emise alte avize de însoțire pentru materiale lemnoase și, în cauză fiind vorba despre un transport multiplu de material lemnos în baza acelorași documente, ansamblul rutier a fost însoțit la punctul de descărcare „Atelier Împletituri” din comuna Marginea, unde personalul silvic din cadrul O.S. Marginea a efectuat inventarierea materialului lemnos, constatându-se că acesta transporta cantitatea totală de 53,37 m.c. lemn rotund pentru cherestea de esență rășinoase, în valoare totală de 18.874 lei, materialul lemnos neavând proveniență legală. În acest caz, SC Holztransport SRL Marginea a fost sancționată contravențional cu amendă în sumă de 15.000 lei, iar cantitatea de 53,37 m.c. lemn rotund pentru cherestea de esență rășinoase a fost confiscată și predată în custodie Ocolului Silvic Marginea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.