medicină legală, sursă foto stopinfractori.ro

Un bărbat de 52 de ani, cetățean italian, care locuia de aproximativ șase ani de zile în municipiul Dorohoi, județul Botoșani, a murit la o piscină din Cacica.
Sâmbătă dimineață, bărbatul împreună cu concubina sa s-au deplasat la o piscina publică de pe raza localității Cacica, unde intenționau să se cazeze mai multe zile.
Din discuțiile purtate cu femeia a reieșit că în jurul orei 12.30, concubinul său, s-a deplasat la barul din incinta complexului pentru a-și pune telefonul mobil la încărcat, însă în momentul în care a vrut să se întoarcă spre șezlong a observat că acesta s-a prăbușit la pământ.
Au fost efectuate manevre de resuscitare timp de aproximativ 45 de minute, dar echipajul de ambulanță sosit la fața locului a constatat decesul, diagnosticul preliminar fiind „stop cardio-respirator”.
Concubina defunctului a declarat că acesta era cunoscut cu probleme cardiace.Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la morga Spitalului Orășenesc Gura Humorului, urmând să fie efectuată autopsia medico-legală.
În cauză a fost întocmit dosar penal privind infracțiunea de ucidere din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.