Un individ a fost ridicat de mascați după ce s-a înarmat cu un topor și a distrus ușa și geamul de la locuința unei femei.
Lucrătorii Secţiei 2 Poliţie Rurală Ipoteşti au fost sesizaţi de către o femeie de 69 ani, din satul Știrbăț, comuna Udești, despre faptul că un bărbat de 63 ani, din aceeași localitate, i-a distrus uşa şi un geam de la locuinţă.
Miercuri dimineață, în jurul orei 09.00, femeia se afla singură la domiciliul ei, când la un moment dat în curte a intrat bărbatul de 63 de ani, având un topor în mână. La vederea acestuia, ea a intrat în casă și a asigurat ușa cu cheia din interior. Individul a lovit ușa de la intrare, distrugând atât ochiurile de geam cât şi panelul din PVC al uşii.
Ulterior, bărbatul a fost identificat de polițiști la locuinţa sa din satul Ştirbăţ și întrucât s-a manifestat violent față de organele de poliție, a fost solicitată în sprijin echipa de intervenție SAS din cadrul IPJ Suceava cu ajutorul căreia a fost imobilizat, încătușat și condus la Spitalul Județean Suceava. Acesta a fost internat la Secția de Neuropsihiatrie Burdujeni.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „distrugere”, și „violare de domiciliu”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.