sursă foto Facebook Angy Moreanu

Un șofer a fugit de la locul accidentului, după ce a pus la pământ un stâlp de beton și gardul unui imobil. În urma evenimentului rutier mai multe locuințe au rămas fără curent electric.
În noaptea de 16 spre 17 ianuarie, polițiștii Secției 14 Poliție Rurală Vama au fost sesizați prin S.N.U.A.U 112 de o femeie din comuna Vama, despre faptul că vizavi de locuința sa a avut loc un accident rutier iar curentul electric s-a întrerupt.
La fața locului s-au deplasat polițiștii care au găsit un autoturism marca Opel Astra, care prezenta avarii pe o suprafață de 80%, un stâlp din beton ce susținea firele de tensiune electrică precum și de telefonie mobilă, care era rupt și căzut la pământ, dar și gardul unui imobil, care era distrus pe o lungime de 30 de metri.
Șoferul care a provocat accidentul nu a fost găsit la fața locului. Oamenii legii au reușit să-l identifice pe proprietatul mașinii pe baza actelor uitate de acesta în autoturism, fiind vorba despre un bărbat de 32 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc.
La fața locului au ajuns și pompierii care au curățat drumul, dar și angajați de la DELGAZ, care au intervenit pentru remedierea avariei.
În data de 17 ianuarie, în jurul orei 18.00, polițiștii Secției nr.14 Poliție Rurală Vama au fost informați de către bărbatul de 32 ani că el a condus autovehiculul marca Opel Astra, în momentul producerii evenimentului rutier.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Bărbatul a fost sancționat contravențional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.