Un bărbat din Brodina a urcat beat la volan și a ajuns cu mașina în șanț. Acesta s-a ales cu dosar penal, dar și cu amendă pentru încălcarea prevederilor Ordonanței Militare nr.2
În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 00.50, o patrulă din cadrul Postului de Poliție Straja, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, supraveghere şi control al traficului rutier pe DJ 209G, raza comunei Straja, a observat în afara carosabilului, pe partea dreaptă a sensului de mers dinspre orașul Vicovu de Sus înspre comuna Brodina, un autoturism marca Mercedes Benz.
De la volanul autoturismului a fost extrasă o persoană de sex masculin, fiind identificată ulterior ca fiind un bărbat de 35 ani, din comuna Brodina. Fiind întrebat dacă are leziuni sau solicită intervenția unui echipaj medical, acesta a refuzat.
În imediata apropiere a autoturismului, a fost identificată o femeie de 27 ani, din orașul Vicovu de Sus, care a spus că se afla în autoturism în momentul accidentului, însă nu a suferit leziuni și nu solicită intervenția unui echipaj medical.
Întrucât conducătorul auto emana halena alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest, rezultând o îmbibație alcoolică de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei.
Cei doi au fost sancționați contravențional întrucât au încălcat prevederile Ordonanței Militare nr.2/2020, cu privire la circulația persoanelor în afara gospodăriei în intervalul orar 22.00-06.00.
Polițiștii efectuează în cauză cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.