sursă foto audioinfo.ro

Un tânăr de 27 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins beat la volan. Mai mult, acesta s-a ales și cu amendă pentru că nu avea la el declarația pe propria răspundere.
Duminică, ora 01.25, o patrulă din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți a oprit pentru control pe strada Piața Unirii din localitate autoturismul condus de un bărbat de 27 de ani din comuna Horodnic de Sus.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din verificările efectuate de poliţişti s-a constatat faptul că, autoturismul are inspecţia tehnică periodică expirată din data de 14 decembrie 2019, iar poliţa RCA nu este valabilă.
Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional conform prevederilor OUG 195/02 R și Legii nr. 132/2017, cu amendă în cuantum total de 2.305 lei, poliţiştii luând și măsura complementară de reținere a certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.
De asemenea, conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 20.000 lei, conform OM 3/2020 și OUG 1/1999 deoarece nu a putut prezenta declarația pe proprie răspundere completată în prealabil, care să justifice motivul deplasării.
Totodată şi un bărbat de 22 de ani din comuna Horodnic de Sus, pasager în autoturism, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 2.000 lei, conform OM 3/2020 și OUG 1/1999.
Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.