sursă foto Ziarul Incomod

Un tânăr din Todirești s-a urcat băut la volan, dar a dat nas în nas cu polițiștii.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Burdujeni au observat, joi dimineață, pe raza cartierului Burdujeni, pe strada Calea Unirii, un autoturism marca Volkswagen, care se deplasa din direcția centru către cartierul Burdujeni.

Întrucât conducătorul autoturismului a evitat întâlnirea cu patrula de poliție și a efectuat viraj la stânga, intrând în parcarea centrului comercial Shopping City, la ieșirea din parcare, în zona intersecției semaforizate amplasate pe strada Calea Unirii, s-a procedat la oprirea autoturismului în cauză prin efectuarea de semnale acustice și luminoase.

La volanul autoturismului Volkswagen a fost identificat un tânăr de 28 ani, din comuna Todirești.

Întrucât conducătorul auto a devenit agitat și a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, tânărul a fost condus la UPU Suceava unde s-au recoltat probe biologice.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal privind infracțiunea de „conducere sub influența alcoolului”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.