Atac dur al celor de la PSD Suceava la adresa PNL și a liderilor de la nivel local.

„Lumea știe că în actuala coaliție unii vorbesc și alții fac.  Pentru că și în trecut, unii vorbeau iar PSD făcea”, se arată într-un comunicat de presă remis de Organizația Județeană a PSD Suceava după ce liberalii suceveni s-au lăudat cu realizarea Autostrăzii Moldovei.

Cei de la PSD Suceava susțin că liberalii sunt încă în campanie electorală și se laudă cu investiții realizate de alții.

„Unii liberali suceveni nu reușesc să iasă din logica de campanie nici măcar acum, când suntem în coaliție. Ca de obicei, este vorba despre acei oameni politici care fac multe declarații politice, dar puțină treabă. Iar când faci puțină treabă, ai destul timp liber să declari inepții.

Nu vom intra în amănunte dar vom spune numai atât: ne-am săturat de vorbe goale. De autostrăzi desenate care trec prin munți, de spitale închipuite, de tabere internaționale imaginate, de parcuri industriale inexistente, de drumuri județene care nu se mai repară, de aeroporturi inventate.

Ne-am săturat ca noi să facem și alții să inaugureze, așa cum s-a întâmplat cu centura Sucevei, a Rădăuțiului, cu DN 18 și cu multe dintre proiectele duse la capăt prin PNDL realizate de noi, cei de la PSD și inaugurate de ei, cei de la PNL.

E atât de ușor ca alții să lucreze și tu să te lauzi cu realizările lor ca și cum ar fi ale tale!

Ne-am săturat să trebuiască să reparăm greșelile făcute de alții, cum ar fi închiderea fabricilor de lapte din zona Dornelor, care nu, nu s-au închis în timpul guvernării noastre.

Suntem într-o coaliție domnilor. Haideți să muncim împreună și să o facem cât mai bine. Fiecare, pe domeniul lui, cu ministrul lui, cu oamenii lui și de fiecare dată când trebuie, să colaborăm.

Lumea știe că în actuala coaliție unii vorbesc și alții fac.  Pentru că și în trecut, unii vorbeau iar PSD făcea.

De aceea când am plecat de la guvernare, în toamna lui 2019, deficitul bugetar era de 2,8% din PIB iar ponderea datoriei guvernamentale în PIB de 34,6%, a șasea cea mai mică din UE și aveam o rezervă de  25 miliarde lei pentru zile negre.

 Ulterior au venit guvernele de dreapta la putere. În mai puțin de doi ani de guvernare de dreapta, datoria publică a ajuns la 50%, inflația a explodat, prețurile la fel, investițiile au fost sistate, România  s-a trezit că nu mai poate adera la zona euro.

Cam acestea au fost rezultatele guvernărilor de dreapta care s-au reflectat de la nivel național, la nivel local.

A trebuit să revenim la guvernare să oprim acest dezastru. Și o facem. Zi de zi de ne aflăm în slujba cetățeanului, pentru că în primul rând suntem români și mai apoi oameni politici. Românii și interesele lor trebuie puse pe primul loc, întotdeauna.

Așa că n-ar strica ca distinșii noștri colegi să lase campania electorală la o parte și să mai și muncească, în loc să se țină doar de declarații politice”, se arată într-un comunicat de presă al celor de la PSD Suceava. 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.