Urmărire și blocaj în trafic, pentru prinderea unui tânăr care gonea cu mașina pe șosea deși nu deține permis de conducere. Miercuri după amiază, o patrulă de polișie de la Adâncata, aflându-se în serviciul de supraveghere și control al traficului rutier, a observat pe D.J.208 D din satul Adâncata, un autoturism înmatriculat în Bulgaria și condus de Chiriac Constantin, de 25 ani, din comuna Hânțești. Acesta circula din direcția Adâncata către Mitocu Dragomirnei. Întrucât la nivelul subunității de poliție se dețin date cu privire la faptul că șoferul nu este posesor de permis de conducere, echipajul de poliție, care circula din sens opus, a întors autospeciala de poliție și a pornit în urmărirea autoturismului, prin folosirea semnalelor acustice și luminoase. Chiriac Constantin nu a oprit, a continuat deplasarea pe D.J.208D, iar la limita dintre satele Adâncata și Mitocași, a pătruns pe un drum forestier, continuând deplasarea spre periferia localității Mitocu Dragomirnei. După circa trei kilometri, autoturismul fugarului a fost blocat pe drumul forestier. În acest moment conducătorul auto a pătruns pe imaș, a traversat terenul cu pășune, după care a intrat pe un drum comunal din satul Mitocu Dragomirnei. În continuare, autoturismul a rulat prin centrul satului Mitocu Dragomirnei, respectiv la intersecția D.C. cu D.J.208D. În acest loc a fost blocat în partea din față de către autospeciala de poliție. Șoferul a coborât din autoturism, iar de pe locul din dreapta față a coborât un alt tânăr. Ambii tineri au fugit pe terenul viran din vecinătatea drumului public. S-a procedat la somarea verbală a conducătorului auto, care nu s-a oprit, și s-a continuat urmărirea în fugă a acestuia. El a fost ajuns din urmă după circa 100 metri, imobilizat și încătușat la nivelul solului. A fost identificat și tânărul care se afla în autoturism în calitate de pasager, pe locul din dreapta față, stabilindu-se că este fratele conducătorului auto.
Conducătorul auto și fratele acestuia au fost conduși la sediul SPR 8 Adâncata pentru continuarea verificărilor. Chiriac Constantin a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00mg/l, iar în urma interogării bazei de date s-a stabilit că nu este posesor de permis de conducere emis de autoritățile române. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de: conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.