Urmărire în trafic după un ucrainean care transporta marfă de contrabandă, la
Horodnic de Sus.

În cursul zilei de luni, 18 mai a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus au desfășurat o acțiune în cooperare cu lucrători ai Serviciului Echipe Mobile Suceava – Direcția Vamală Iași, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 21.30, în localitatea Horodnic de Sus (județul Suceava), oamenii legii au efectuat semnalele regulamentare de oprire în trafic a unui microbuz înmatriculat în Ucraina.

Șoferul nu a oprit, motiv pentru care echipa de control a pornit în urmărirea acestuia în trafic. După aproximativ un kilometru, microbuzul a fost găsit abandonat.

Imediat, în zonă a fost identificat și șoferul, un bărbat în vârstă de 40 de ani, cu dublă cetățenie – română și ucraineană.

Întrucât în interiorul autovehiculului au fost observate mai multe colete, polițiștii de frontieră, împreună cu inspectorii vamali, au condus autoturismul și pe șoferul acestuia la sediul sectorului, pentru efectuarea unui control amănunțit.

În urma inventarierii bunurilor din microbuz s-a constatat faptul că șoferul transporta 40 de colete și bagaje pentru care nu a putut prezenta documente justificative.

Totodată, echipa de control a descoperit, disimulate printre bagaje 79 pachete de țigări de proveniență extracomunitară, fără timbru fiscal, și 15,9 litri de băuturi alcoolice.

Bunurile descoperite au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoana în cauză a fost sancționată de polițiștii de frontieră cu amendă în valoare de 20.000 lei.

De asemenea, microbuzul, estimat la o valoare de 50.000 lei, a fost indisponibilizat, iar bărbatul a fost sancționat de autoritățile vamale cu amendă în valoare de 3.000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.