Lideri ai PNL dar și ai PSD, prezenți la Putna, la hramul mănăstirii și la slujba religioasă de Adormirea Maicii Domnului. Printre miile de pelerini s-au aflat premierul Viorica Dăncilă, miniștri precum Răzvan Cuc (ministrul Transporturilor), Mihai Fifor (șeful Internelor) sau Eugen Teorodovici (ministrul de Finanțe). Dacă pesediștii și reprezentanți ai instituțiilor statului au venit cu mare alai la Putna să o întâmpine pe Dăncilă, peneliștii au fost mai discreți. Gheorghe Flutur, Ion Lungu și Ioan Balan – care vin an de an la Putna pe 15 august, au stat sub umbrele, într-un colț, și au ascultat în liniște slujba oficiată de un sobor de preoți în frunte cu IPS PIMEN, iar înainte de venirea premierului Gheorghe Flutur a plecat spre Cacica – unde se derulau alte manifestări religioase. În fața mănăstirii era însă forfotă mare, se făceau pregătiri pentru sosirea premierului. Dăncilă a fost întâmpinată de prefectul de Suceava – Mirela Elena Adomnicăi (în ziua ei de naștere și în concediu), de subprefectul Silvia Boliacu (care aproape an de an vine la Putna de Adormirea Maicii Domnului) dar și de șefi de instituții și de membri ai PSD Suceava – în frunte cu liderul Ioan Stan. Un grup de localnici îmbrăcați în costume populare i-au oferit premierului flori și pâine cu sare, conform tradiției. Și pe drumul spre mănăstirea, la toate trecerile de cale ferată era câte un angajat al CFR care stătea în ploaie așteptând coloana oficială și fiind gata să fluidizeze traficul în caz de blocaje. Viorica Dăncilă a făcut o figură bună la Putna, putem spune, în sensul că a fost atât de populară încât zeci de oameni au dorit să facă fotografii cu ea, să o salute și să îi vorbească. La un moment dat, în timpul slujbei, aceasta chiar a făcut semn spp-iștilor care o păzeau să lase oamenii să se apropie și să îi vorbească. Premierul s-a închinat la mormântul voievodului Ștefan cel Mare și a depus flori. A poposit și în baldachinul din curtea mănăstirii și a sărutat racla cu moaștele Sfântului Iacob putneanul. Dăncilă a vizitat apoi muzeul mănăstirii, unde a aflat legenda construirii acestui locaș de cult și evoluția lui în timp. Premierul a făcut baie de mulțime la Putna, a salutat pe toată lumea, a luat copii în brațe și s-a întreținut cu bătrânele din Putna, care au vrut să îi fie alături, la slujbă, în ploaie, ca și cum ar fi fost de-a locului. Mii de pelerini au fost la festivitățile organizate la Mânăstirea Putna în ciuda frigului și a ploii. Desigur, Dăncilă nu ar fi fost primită cu atâta căldură în municipiul Suceava, de exemplu, iar unii au comentat că se ferește să vină în capitala de județ. Venirea ei la Putna este clar și un gest electoral (de imagine), în perspectiva alegerilor prezidențiale care bat la ușă, însă premierul s-a comportat ireproșabil de această dată, probabil și pentru că nu a mai dat declarații. Cum este amintit Ștefan cel Mare de cărțile de istorie, știm de mici copii, rămâne de văzut cum va rămâne și dacă va rămâne în Istorie și Viorica Dăncilă!


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.