foto arhivă

Un șofer în stare de ebrietate a fost oprit de polițiști, în trafic, la Siret, și a refuzat categoric să fie testat sau să semneze documentele întocmite de agenți. Asta în ciuda faptului că de abia se putea ține pe picioare. Miercuri, în jurul orelor 20:20, un echipaj din cadrul Poliției Orașului Siret, aflându-se în serviciul de patrulare pe raza orașului, a oprit un autoturism care se deplasa pe strada Alexandru cel Bun către centrul orașului, condus de un bărbat 47 ani din orașul Siret, posesor de permis de conducere valabil. Întrucât acesta emana halenă alcoolică i s-a solicitat să efectueze testul cu aparatul alcooltest, dar a refuzat. El a fost condus la Spitalul Orășenesc Siret în vederea prelevării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge unde acesta, în prezența cadrelor medicale, a refuzat să i se preleveze probe biologice de sânge. De asemenea, el a refuzat să semneze vreun document întocmit de cadrele medicale sau de către polițiști. În cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, cercetările fiind continuate de către Formațiunea Rutieră din cadrul Poliției Orașului Siret, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.