Joi, în ziua moțiunii de cenzură, președintele Consiliului Județean Suceava – Gheorghe Flutur a fost pe șantierele de pe drumurile județene și a inspectat lucrările de modernizare. Flutur a cerut constructorilor să se mobilizeze mai bine. El s-a declarat nemulțimit de ritmul lucrărilor la drumul Hârtop-Vulturești. ”Au promis că, începând de luni, vor putea suplimenta forța de muncă și utilajele. Aici este nevoie, în special pe tronsoanele în pantă, de înlocuirea fundației din argilă cu fundație de piatră”, a declarat președintele CJ Suceava. Acesta a verificat tronsonul Boroaia – Giulești – limita cu județul Neamț, o porțiune de drum de 5,4 km care se modernizează cu o finanțare de 10 milioane lei – obținută pe un proiect depus de Consiliul Judetean Suceava la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Flutur a explicat că acest drum va fi lărgit, de la 6 la 8 m. Acum se execută acostamente, șanțuri dalate pentru preluarea apei și podețe pentru accesul în curți.
Președintele CJ Suceava a verificat și tronsonul Mălini-Slatina-Găinești. Lucrările de reabilitare are o valoare de 25 milioane lei, fonduri obținute printr-un proiect depus de Consiliul Județean Suceava la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.„ Am cerut constructorului să se mobilizeze cu mai multe resurse umane și utilaje și să se organizeze sa facă lucrări și iarna – terasamente și ce se mai poate, pentru ca la primăvară să se poată turna asfalt.
Zona aceasta se va dezvolta și va deveni o zonă turistică atractivă, mult mai accesibilă, pentru că vom deschide și legătura spre Gura Humorului prin Valea Moldovei și Capu Câmpului. Noi am pregătit acest lucru și am modernizat deja mare parte din drum”, a declarat Flutur.
Trebuie sublinit faptul că, numai în acest, an s-a reușit finalizarea lucrărilor la 120 km de drumuri județene și mai sunt încă 50 km în diferite stadii de execuție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.