Polițiștii din tot județul ies pe drumuri, avânt în vedere că sunt anunțate ninsori mai ales în zona de munte dar și precipitații mixet. IPJ Suceava, prin purtătorul de cuvânt al instituției – Ionuț Epureanu, a transmis recomandări pentru șoferi și atenționări speciale. Polițiștii acţionează la această oră cu 50 de autospeciale precum și cu aparatele radar – pentru monitorizarea siguranţei și fluenței traficului rutier pe toate toate segmentele de drum din județ. Există posibilitatea apariţiei poleiului în următoarele ore, fenomen asociat cu ploaia și temperaturile reduse, dar şi a depunerii de zăpadă. În acest sens poliţiştii recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum dacă nu şi-au echipat corespunzător autovehiculele cu anvelope de iarnă.
Poliţiştii reamintesc câteva sfaturi şi recomandări pentru un trafic rutier în siguranţă:
-Nu porniţi la drum fără a verifica starea traseului pe care urmează să îl parcurgeţi, echipaţi-vă autovehiculul pentru circulaţia în condiţii de iarnă şi respectaţi semnificaţia indicatoarelor şi îndrumările poliţiştilor rutieri.
-Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.
-În timpul călătoriei, cei de la volan trebuie să păstreze în mers o distanţă de siguranţă faţă de vehiculele dinainte şi să nu acţioneze brusc mecanismele de direcţie şi frânare şi să utilizeze cu precădere frâna de motor, mai ales pe sectoarele de drum cu carosabil alunecos.

– Atenţie sporită la efectuarea depăşirilor, nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!

– Circulaţi cu viteză moderată! Viteza excesivă sau neadaptată la particularităţile de drum şi de trafic generează accidente grave de circulaţie;

– Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice! Alcoolul diminuează considerabil reflexele;

-Folosiţi centura de siguranţă! Acest accesoriu vă poate salva viaţa;

-Folosiţi corect luminile pentru a vă face vizibili în trafic;

– Nu conduceţi maşina când sunteţi obosiţi! Oboseala la volan vă poate fi fatală. Evitaţi pe cât posibil să circulaţi, pe distanţe lungi, noaptea;

– Pe vreme de ploaie și lapoviță acţionaţi din timp ştergătoarele de parbriz! Câteva momente fără vizibilitate pot fi fatale.

„Mai trebuie precizat că vremea ploioasă și rece impune o manieră specială de conducere a autovehiculelor. Aderenţa scăzută a pneurilor la suprafaţa de rulare şi vizibilitatea redusă trebuie să-i determine pe cei de la volan să-şi sporească prudenţa, să circule cu viteză mult redusă, în funcţie de particularităţile drumului şi traficului, să mărească distanţa de siguranţă dintre vehicule şi – foarte important – să evite efectuarea depăşirilor… Cele mai complexe şi periculoase manevre în trafic! Nu în ultimul rând, având în vedere cazuistica înregistrată dar și pericolele generate de acest comportament în trafic, polițiștii avertizează cu privire la atenția pe care trebuie să o manifestăm atunci când conducem vehicule. Alte preocupări atunci când suntem la volan (vorbitul la telefon, accesarea comenzilor radio, realizarea de filmări cu diverse mijloace tehnice, etc.) ne pot distrage atenția, doar și câteva secunde putând fi determinante”, se arată în comunicatul IPJ Suceava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.