Aproape 22.000 de dolari nedeclaraţi, descoperiţi în bagajele unui ucrainean, la un control a polițiștilor de frontieră de la Siret.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal Siret au descoperit, la intrarea în ţară, asupra unui cetăţean ucrainean, o sumă importantă de dolari pe care acesta nu a declarat-o anterior controlului de frontieră.

Marţi, 14 decembrie a.c., în jurul orei 20.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, judeţul Suceava, s-a prezentat pentru a intra în România, conducând un microbuz înmatriculat în Ucraina, cetăţeanul ucrainean V.M., în vârstă de 39 de ani.

La controlul de frontieră, în bagajele personale ale şoferului a fost descoperită suma de 21.940 dolari USA, sumă pe care cetăţeanul ucrainean nu a declarat-o autorităţilor competente.

În consecinţă, banii au fost reţinuți de către lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal Siret, care l-au şi sancţionat contravenţional pe şofer în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Totodată, cetăţeanului ucrainean nu i s-a permis intrarea în ţară, solicitându-se instituirea măsurii de interzicere a intrării pe teritoriul României pentru următorii cinci ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.