Individ periculos, prins și reținut de procurorii DIICOT, după ce a corupt minori și i-a șantajat. Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a inculpatului M.C.I. pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, act sexual cu un minor, corupere sexuală a minorilor și șantaj. În cauză s-a stabilit că, în perioada ianuarie 2017 – iulie 2019, inculpatul M.C.I., prin utilizarea unor profiluri create pe o rețea de socializare a abordat, s-a împrietenit și a determinat mai multe victime minore de sex masculin (cu vârste cuprinse între 11 si 15 ani la momentul săvârșirii faptelor) să producă și să îi transmită diverse materiale cu caracter pornografic.
Într-unul dintre cazuri, materialele de pornografie infantilă transmise de către victimă au fost utilizate de către inculpat pentru a o șantaja pe aceasta în condițiile în care nu mai dorea sa producă și să îi mai transmită fotografiile solicitate sau să adopte comportamentul sexual cerut de către inculpat. Totodată, în cursul lunii iulie a anului 2019, inculpatul a întreținut un act sexual cu o persoană minoră de sex masculin, act sexual pe care l-a filmat și ulterior a pus imaginile la dispoziția altor persoane, prin intermediul unor aplicații informatice. La data de 25 iulie 2019, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat o percheziție domiciliară în urma căreia au fost ridicate în vederea cercetărilor mai multe medii de stocare a datelor informatice, pe care au fost identificate 490 de fișiere ce conțin imagini și înregistrări video, care constituie materiale pornografice cu minori.În cursul zilei de miercur, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.