Un tânăr de 23 de ani a dat cu mașina peste o femeie iar apoi a fugit de la fața locului. Accidentul s-a petrecut miercuri noapte iar șoferul fugar a fost reținut joi.

O femeie de 52 de ani din Horodnic de Jos, care se deplasa în calitate de pieton, miercuri, în jurul orei 22.00, pe drumul din centrul comunei a fost acroșată de un autoturism al cărui conducător auto a părăsit locul accidentului.

În urma investigațiilor efectuate de către polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Rădăuți cu sprijinul polițiștilor din cadrul Postului de Poliție Horodnic de Jos, s-a constatat că persoana care a produs accidentul rutier este un tânăr de 23 ani, din localitate.

Acesta a fost identificat joi, în jurul orei 11.00, la domiciliu, iar autoturismul implicat în accident, respectiv marca BMW, a fost identificat într-un garaj din fața locuinței, prezentând mai multe avarii în partea din dreapta față.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ după care i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Acesta deține permis de conducere valid.

În urma audierii în calitate de suspect, șoferul a recunoscut fapta comisă. Față de acesta s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de 13.08.2021 să fie prezentat procurorului de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți în vederea luării unei măsuri preventive.

În cauză se efectuează cercetări privind infracțiunile de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.