A pus foc în gospodăria proprie iar apoi a înjurat polițiștii veniți la fața locului. Este vorba despre un bărbat de 35 de ani, cel care a pus focul intenționat în gospodăria sa din Preutești, sâmbătă la amiază.

Soția piromanului a sunat la 112 și la fața locului au ajuns pompieri de la ISU Suceava și polițiști.

Două echipaje de pompieri au procedat la stingerea și lichidarea incendiului. Aceștia au stabilit că focul a fost pus intenționat, cu o brichetă.

A ars adăpostul de animale, pe o suprafață de 50 mp,  în valoare de aproximativ 4000 lei, și nu au fost puse în pericol vieți omenești și nici alte bunuri materiale.

Polițiștii au concluzionat că proprietarul a consumat băuturi alcoolice la domiciliul său după care a avut discuții contradictorii cu soția sa. Nervos pe aceasta, el a pus foc cu bricheta la grajdiul locuinței sale.

Luat la întrebări, individul s-a manifestat violent față de polițiști și i-a înjurat. Cum acesta nu era cooperant, adresând în mod continuu cuvinte și expresii jignitoare agenților, a fost încătușat.

Ulterior, a fost solicitat un echipaj de ambulanță la fața locului, care l-a transportat pe piroman la Spitalul de Psihiatrie Burdujeni, pentru acordare de îngrijiri medicale.

Din discuțiile purtate cu soția sa, a reieșit că bărbatul este cunoscut cu afecțiuni psihice, în trecut mai fiind internat la spitalul de psihiatrie Burdujeni.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere prin incendiere,  urmând ca acesta să fie înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, cu propuneri procedurale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.