foto arhivă

Bărbat prins la volan aproape în comă alcoolică după ce era să lovească autospeciala de poliție. Incidentul s-a petrecut sâmbătă seară, în comuna Fundu Moldovei, sat Botuș.

Sâmbătă seară, în jurul orei 20.10, polițiștii de la Pojorâta au oprit pentru control un autoturism marca VW Golf ce se deplasa haotic și la volanul căruia era un șofer aproape în comă alcoolică.

Vehiculul a pătruns pe contrasens, fiind aproape de o coliziune cu autospeciala de poliție.

La volanul autoturismului se afla o persoană de sex masculin, care emana halenă alcoolică.

Acesta nu avea asupra sa nici un document cu care să i să poată stabili identitatea, motiv pentru care a fost verificat în baza de date a Poliției Române.

Este vorba despre un individ în vârstă de 47  de ani, din comuna Fundu Moldovei. El nu are drept de a conduce autovehicule pe drumurile publice, permisul de conducere fiind cu restricții, reținut.

S-a procedat și la verificarea autoturismului marca VW Golf în baza de date a Poliției Române, stabilind că are ITP expirată și polița RCA expirată.

În continuarea i s-a solicitat conducătorului auto testarea cu aparatul alcooltest, acesta refuzând.

Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde a fost de acord cu testarea cu aparatul alcooltest, reieșind  o concentrație  de 1,61 mg/l  alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto și-a dat în final consimțământul scris pentru recoltarea a 2 (două) probe biologice de sânge la interval de o oră  una de cealaltă, prima fiind recoltată la ora 21.00, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au dispus prin ordonanța, reținerea pe o perioadă a bărbatului de 24 de ore, începând cu 23.05.2021.

Șoferul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Suceava.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.