Accident grav la Prisaca Dornei. Trei persoane au fost rănite, din care una încarcerată

Trei persoane au fost rănite, din care una a rămas încarcerată, după ce două autoturisme s-au izbit frontal. Accidentul a avut loc pe raza localității Prisaca Dornei, joi după-amiază. În urma impactului mașinile s-au izbit de un parapet metalic de la marginea drumului.

La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospeciala pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ.Toți răniții au fost transportați la spital.

Un băbat de 28 ani, din comuna Vatra Moldoviţei, în timp ce conducea autoturismul marca Audi, având direcţia de deplasare dinspre municipiul Suceava spre municipiul Vatra Dornei, la un moment dat, din cauza faptului că nu a adaptat viteza de deplasare la ieşirea dintr-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a intrat în derapaj, după care a intrat în coliziune cu autoturismul marca Toyota, condus de un bărbat de 66 ani, care circula regulamentar.

În urma impactului foarte puternic, o femeie de 63 ani (pasager pe locul dreapta spate în autoturismul marca Toyota) a suferit vătămări corporale grave ce au necesitat transportul acesteia la Spitalul Municipal C-lung Moldovenesc, acolo unde, în ciuda eforturilor de a o resuscita, medicii au constatat decesul acesteia.

De asemenea, în urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară conducătorului autoturismului Audi şi vătămarea corporală gravă a unei tinere de 21 ani, din comuna Vatra Moldoviței, (pasager pe locul din dreapta faţă a autoturismului marca Audi). Ambii au fost transportaţi la Spitalul Municipal C-lung Moldovenesc pentru acordarea de îngrijiri medicale. 

Ambii conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri, după care le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal privind infracţiunile de „ucidere din culpă” și „vătămare corporală din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.