Cinci răniți în urma unui accident rutier, la Dărmanești, sâmbătă după amiază.

Coliziune între două autoturisme la ieșire din localitatea Dărmănești spre Rădăuți.

Au fost implicate nouă persoane dintre care trei minori.

Cinci persoane dintre care și cei trei minori, în urma evaluărilor de la fața locului, au fost transportate la spital.

Au intervenit a fața locului pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Suceava cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2), o ambulanță SMURD TIM cu sprijinul a două ambulanțe SAJ.

Ambele vehicule implicate în aceat accident rutier au fost avariate.

Una din ele s-a răsturnat pe câmp, într-un lan de floarea soarelui.

Polițiștii fac cercetări în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.