Accident rutier cu doi răniți după ce un șofer a tăiat curba. Evenimentul rutier s-a petrecut lângă localitatea Iaslovăț, miercuri după amiază.

Două persoane au fost rănite, dintre care un copil de numai 7 luni, din cauza unui șofer grăbit care a tăiat curba și pe contrasens a lovit mașina în care se afla copilul și mama sa.

Șoferul grăbit, un tânăr de 25 de ani, din comuna Iaslovăț, conducea autoturismul marca Audi pe DC42B în afara localității Iaslovăț, având direcția de deplasare dinspre Gura Solcii spre Iaslovăț.

La un moment dat, când a ajuns într-o curbă la stânga, a pătruns pe sensul opus de mers intrând în coliziune frontală cu un autoturism BMW condus regulamentar pe direcția Iaslovăț – Gura Solcii de o femeie din Volovăț. În autoturismul marca BMW, pe bancheta din spate, în scaunul auto pentru copii se afla fiul șoferiței, un băiat în vârstă de 7 luni.

În urma impactului, minorul și conducătorul autoturismului marca Audi au fost răniți, fiind transportați la Spitalul Muncipal Rădăuți.

Ambele vehicule au fost grav avariate.

Polițiștii au întocmit dosar penal șoferului intrat aiurea pe contrasens pentru „vătămare corporală din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.