Accident rutier cu șase victime după ce o șoferiță a pierdut controlul asupra direcției de mers, din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum.
Evenimentul rutier a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică pe DN 29, pe raza localității Dumbrăveni.
O femeie de 31 de ani, din comuna Șcheia, în timp ce conducea autoturismul marca Opel Vectra dinspre Botoșani către Suceava, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul volanului iar cu partea dreapta față s-a izbit de un podeț de beton (de pe partea stângă) după care a revenit pe partea carosabilă, pe sensul de mers Suceava către Botoșani.
În urma accidentului, conducătoarea auto cât și cinci persoane din autoturism (trei minori de 8,11 și 13 ani, o femeie de 28 de ani și un bărbat de 32 de ani, toți din comuna Șcheia) au suferit leziuni ușoare și au fost transportați cu ambulanța la Secția UPU a Spitalului Județean Suceava.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”vătămare corporală din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.