Un șofer băut, din Cajvana, s-a ales cu dosar penal după ce a intrat cu mașina într-un podeț de pe marginea drumului. Este vorba despre un tânăr de 21 de ani, care în final a ajuns rănit la spital și așa au intrat polițiștii de fir. Acesta a pierdut controlul volanului pe un drum comunal din Cajvana, din cauza vitezei excesive. După accident, fratele conducătorului auto, un localnic de 37 de ani, a dus autoturismul implicat în eveniment în curtea unui imobil aflat în construcție – clădirea în dreptul căreia s-a produs accidentul, după care i-a demontat plăcuțele cu numărul de înmatriculare. Accidentul nu a putut însă fi mușamalizat deoarece șoferul de 21 de ani a ajuns rănit la spital iar medicii au anunțat poliția. Cum tânărul emana halenă alcoolică, el a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltatprobe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, conducătorul auto fiind cercetat sub aspectul comiteriii fracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, iar fratele acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de „modificare a locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.