Un șofer băut a ajuns pe mâna polițiștilor după ce a intrat cu mașina în gardul unei case din Preutești. Duminică după amiază, o femeie din localitate a sunat la numărul de urgență 112 și a reclamat că un autoturism a avariat poarta de acces a locuinţei iar conducătorul auto este în stare de ebrietate. La fața locului au ajuns polițiștii, care au demarat cercetări. Agenții au stabilit că vehicului fusese condus de un localnic de 31 de ani. În dreptul locuinţei apelantei, acesta a pierdut controlul volanului, derapând pe pietriş şi intrând în coliziune cu poarta de acces a locuinţei. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1.08 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Bărbatul s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.