Un bărbat care era ajutor de cioban a murit în condiții necunoscute, la Vatra Dornei. Bărbatul de 61 de ani, din Bălăceana, a fost găsit decedat pe un teren pășune din Dealul Runcului – Prelucă. El a fost găsit fără suflare de un coleg, miercuri seară. Acesta l-a căutat și l-a găsit întins în iarbă, cu fața în jos. Colegul a sunat la 112 iar la fața locului a ajuns un echipaj de ambulanță. Medicii nu au mai putut face nimic pentru bărbatul de 61 de ani, acesta fiind decedat. În zonă au ajuns și agenți de poliție, care au efectuat cerectări și au ridicat probe. Bărbatul lucra în probe la păzitul oilor la stâna de oi și vaci.
Cu ocazia efectuării cercetării locului faptei s-a procedat la examinarea cadavrului și nu au fost identificate leziuni sau urme de violență pe trupul defunctului. Cadavrul a fost depus la morga Spitalului municipal Vatra Dornei, în vederea efectuării autopsiei medico-legale. Polițiștii au întocmit în acest caz dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.