foto de arhivă

Un șofer în stare de ebrietate a produs un accident rutier, în Câmpulung Moldovenesc, iar apoi a dat bir cu fugiții. Polițiștii au fost sunați la primele ore ale zilei de miercuri și au fost sesizați că pe strada Calea Bucovinei a avut loc un accident de circulație soldat cu pagube materiale. Agenții ajunși la fața locului au constatat că un șofer a intrat cu mașina în gardul unui imobil după ce a pierdut controlul volanului într-o curbă periculoasă la stânga. Ulterior acesta a fugit de la fața locului. Polițiștii au demarat căutări iar conducătorul auto a fost identificat pe strada Mihail Sadoveanu din Câmpulung Moldovenesc. Este vorba despre un tânăr de 23 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,60mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat două probe de sânge. Fugarul s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.