Tânărul de 22 de ani care a șicanat în trafic un șofer până când acesta a ajuns în șanț iar două persoane au murit, la Frătăuții Vechi, a fost arestat preventiv.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, comisar Ionuț Epureanu, a anunțat că, în continuarea informării privind evenimentul rutier în urma unei șicanări în trafic, marți seară, de pe raza comunei Frătăuții Vechi, soldat cu decesul a două persoane, au fost continuate activitățile de cercetare penală și administrare a materialului probator.

Șoferul de 22 de ani, originat din Frătăuții Noi, a fost prezentat miercuri seară în fața instanței de judecată cu propunere de emitere a mandatului de arestare preventivă.

Judecatoria Rădăuți, în urma probatoriului administrat, a emis mandatul de arestare preventivă pentru 30 de zile sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, șoferul de 22 ani fiind încarcerat în arestul I.P.J Suceava.

Sunt continuate cercetările în cadrul dosarului penal sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

Micuța a stat internată câteva ore la Reanimarea Spitalului Județean Suceava, intubată, după care, miercuri după amiază, a fost transferată cu elicopterul SMURD la un spital din Iași.

Din păcate, fetița, care avea grave leziuni cranio-cerebrale, a murit la scurt timp după ce a ajuns la Iași.

Firul tragediei de la Frătăuții Vechi 

Accidentul s-a petrecut la Frătăuții Vechi, în timp ce un rădăuțean de 39 de ani, patronul unui depozit de materiale de construcții, își ducea fetița acasă după ce a luat-o de la casa amantului soției sale.

Venise acolo cu un prieten de 31 de ani tocmai pentru că se afla în conflict cu amantul.

Mașina în care se aflau cei trei a fost urmărită kilometri întregi, în viteză, de alte două vehicule, din care unul condus chiar de amantul soției rădăuțeanului – un tânăr de 22 de ani.

De altfel, pasagerul de 31 de ani a sunat la 112 și a cerut ajutor, reclamând faptul că sunt urmăriți și șicanați în trafic. În momentul în care poliția venea spre ei s-a produs accidentul rutier.

Mașina în care se aflau cei trei a scăpat de sub controlul șoferului și a ajuns în șanț după ce s-a izbit într-un cap de pod.

Prietenul șoferului, bărbatul de 31 de ani, a murit la scurt timp iar fiica de patru ani a acestuia a murit miercuri după amiază, la un spital din Iași.

Tânărul de 22 de ani a plecat de la fața locului și a fost adus înapoi de polițiști. El a fost inițial reținut pentru 24 de ore pentru ca ulterior să fie arestat preventiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.