„Autostrăzile care se vor construi în județ „ne vor schimba viața complet”, a declarat Gheorghe Flutur, președinte al Consiliului Județean Suceava, joi, la o întâlnire cu tinerii suceveni.

Evenimentul face parte din proiectul „Manifestul lui Flutur pentru tineri VOI – Viziune. Opțiune. Inițiativă”.

 

Acesta a transmis mai ales antreprenorilor că lucrurile se vor schimba în bine în ce privește viața economică,  în momentul în care județeul Suceava va avea autostrzi.

 „În primul rând regiunea noastră suferă de așa ceva. Nord- Estul este cu cel mai mic produs intern brut pe cap de locuitor din România și noi suntem obligați să facem ceva pentru că altfel se adâncește decalajul între noi și Ardeal, Ilfov, București și altele.

Ca să se întâmple lucrurile astea în mai multe direcții trebuie să acționăm. Să știți că inclusiv noi cei care candidăm și primarii care sunt în funcție sau vor să fie trebuie să ne schimbăm comportamentul față de antreprenori, față de inițiativă.

Eu cred foarte mult că în perioada următoare va trebui să stimulăm inclusiv o primărie, un primar care depune proiecte să aibă punctaj în plus și funcție de câte locuri de muncă sau antreprenori are în localitatea lui”, a precizat Flutur.

Președintele CJ Suceava și-a arătat sprijinul mai ales de antreprenorii tineri, despre care spune că trebuie încurajați și ajutați de către autorități.

Gheorghe Flutur le-a cerut tinerilor prezenți la întâlnire să prezinte cât mai multe povești de succes, astfel încât și alții să îndrăznească.

„ Și poveștile astea de succes ar trebui povestite. Poate vă molipsiți unii dintre voi. Gândiți-vă că eu sper că vom deschide punctele de frontieră și vom lucra mai ușor cu Ucraina. Este o piață imensă.

Gândiți-vă că de aici până la Iași faci o oră pe autostradă. Pentru că nouă ni se schimbă viața cu aceste autostrăzi. Ne pregătim noi cu ceva pentru asta? Primarul meu de Dolhasca intuiește că se urcă și în 40 de minute poate să vândă gogoși, nu politice, în Iași sau altceva. Cu aceste lucruri vreau să vă provoc”, a transmis Flutur.

Deputatul Ioan Bălan vrea ca tinerii să se implice în activități de voluntariat

Prezent la întâlnirea de pe platorul Statuii lui Ștefan cel Mare, deputatul PNL de Suceava Ioan Bălan a declarat că instituția voluntariatului nu este apreciată îndeajuns în România, acesta trebuind să fie mult mai mult dezvoltată și încurajată de autoritățile locale și județene

Acesta spune că tinerii ar trebui să se implice mai mult, ca voluntari, în activitățile administrației.

„În străinătate tinerii când termină o școală îți trec în CV și ce experiență au. Experiența la noi aici încercăm să o obținem la un loc de muncă. Ori nu de fiecare dată la un loc de muncă în România poți căpăta experiență. Iar acest sistem de voluntariat îți oferă posibilitatea de a obține o experiență. Iar experiența aceasta te ajută în a te prezenta cu un CV bun la o angajare.

Cred că lucrul acesta trebuie să conteze foarte mult pentru tineri. Și cred că și Lucian Harșovschi la Suceava și domnul președinte Gheorghe Flutur la Consiliului Județean, în oferta publică pentru tineri trebuie să cuprindă această chestiune extrem de importantă și anume o alternativă. Alternativa nu poate fi doar un spectacol, o întâlnire, o poveste care rămâne cu niște răspunsuri și nu duce mai departe”, a explicat Ioan Bălan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.