Lideri ai PDS Suceava, alături de candidatul  la Primăria Ipotești, s-au întâlnit joi seară cu sute de simpatizanți din această localitate.
Candidatul PSD la fotoliul de primar al comunei Ipotești este Sorin Tofan. Oamenii s-au plâns liderilor PSD de faptul că în comună s-au făcut lucrări de mântuială și de modul în care este administrată localitatea la acest moment.

Sorin Tofan (55 de ani), fost sportiv de performanță, este căsătorit de 33 de ani și are două fete.

Acesta a fost primar la Ipotești între 2016 și 2019 și principalul său obiectiv a fost educația: a modernizat școala gimnazială și a construit două grădinițe la standarde europene.
Tot în acel mandat, a reușit să se ocupe și de o parte din drumuri și să implementeze cu succes bazinele cu apă potabilă și să extindă cu kilometri întregi rețele de apă, canal și gaz.
“După toți acești ani, l-am convins să vină în echipa mea și să dezvoltăm împreună județul.
Își dorește să continue munca din mandatul încheiat în 2019 și să aducă normalitatea la Ipotești.
Ipotești, una dintre comunele cu cele mai mari bugete din județ, are o administrație care nu a performat în ultimii ani.
Nu o spun doar eu, ci și miile de suceveni care trec zilnic pe acolo sau care și-au construit case în Ipotești.
O simplă căutare pe Facebook cu “Ipotești” va dezvălui numeroase videoclipuri ale unor jurnaliști locali, realizate în ultimii ani, care ilustrează lucrările de mântuială efectuate în comună.
În această seară, alături de echipa PSD Suceava, ne-am întâlnit la Ipotești cu candidatul nostru la funcția de primar al comunei, Sorin Tofan, și aproximativ 250 de localnici.
Sunt doar o parte din oamenii nemulțumiți de modul în care este administrată comuna aflată la câțiva pași de municipiul reședință de județ.
Pentru că la câțiva pași de municipiul Suceava e normal să ai apă, canal, gaz și asfalt.
Și apoi începi să desenezi autostrăzi și să prinzi fluturi.
Pentru Ipotești, pentru județul Suceava, 9 Iunie trebuie să fie Ziua Schimbării”, declară Gheorghe Șoldan, candidatul PSD la Consiliul Județean Suceava. 
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.