Avertizare de ninsori pentru județul Suceava, în acest week-end. Meteorologii spun că vor predomina în județ ninsorile și lapovița. Deja la munte este strat de zăpadă.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o informare de precipitaţii moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, ce vizează întreaga ţară, până luni seara.

Conform prognozei, în jumătatea de nord a Moldovei se vor semnala precipitaţii mixte – în noaptea de vineri spre sâmbătă (18/19 noiembrie) şi predominant sub formă de ninsoare – începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (19/20 noiembrie). Aici se va depune strat de zăpadă.

Pe alocuri va fi polei. Potrivit meteorologilor, la început, în nordul Carpaţilor Orientali, apoi pe alocuri şi în zona montană înaltă din rest, vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă.

De altfel, autoritățile sucevene s-au pregătit pentru o perioadă cu zăpadă. Astfel, la Siret, a fost instituit un punct de deszăpezire.

Utilajele de acolo sunt destinate în exclusivitate monitorizării și intervenției în vederea asigurării circulației pe sectoarele de drum național DN2 cuprinse între orașul Siret și PTF Siret, respectiv oraș Siret – centru Grănicești, pe care se află în așteptare mijloace auto de transport marfă în tranzit spre Ucraina.

În conformitate cu Planul de acțiune al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență — sezonul rece 2022-2023, Secția de Drumuri Naționale Suceava (SDN Suceava) a operaționalizat în orașul Siret un punct de sprijin cu activitate permanentă având la dispoziție un depozit de 226 tone sare, un încărcător, două ATB – uri și un utilaj multifuncțional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.