Bărbat cu arsuri, după ce a încercat să stingă flăcările care îi mistuiau gospodăria. Incendiul a avut loc duminică noapte, în satul Buda – comuna Zvoriștea.

Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrători ai SVSU Zvoriștea, au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2, pentru localizarea și lichidarea incendiului care a cuprins o gospodărie.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat anexele gospodărești și acoperișul casei de locuit cu pericol de propagare la restul locuinței.

Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical unui bărbat în vârstă de 49 de ani, care a suferit arsuri la pe o mână și la nivelul feței. Este vorba despre proprietarul gospodăriei respective.

Ulterior, bărbatul a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Au ars anexele gospodărești pe o suprafață totală de aproximativ 60 de metri pătrați și acoperișul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați.

Au mai ars circa 8 metri cubi lemn de foc, elemente de tâmplărie și alte bunuri. De asemenea, în incendiu au pierit doi porci, 21 păsări de curte și un iepure.

Conform ISU Suceava,  cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric.

Incendiul a fost lichidat la ora 06.00, iar pompierii au salvat restul casei de locuit cu bunurile aferente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.