Bărbat găsit de rude spânzurat. Acesta trecea printr-un episod de depresie. Tragedia s-a petrecut la Vicovu de Sus, marți după amiază.

Marți, la ora 16.07, polițiștii de la Gălănești au fost sesizați prin intermediul SNUAU 112 de către o femeie despre faptul că fratele său s-a spânzurat.

Cu ocazia cercetărilor efectuate de polițiști la fața locului, s-a stabilit faptul că bărbatul de 64 ani, din comuna Vicovu de Jos, a intrat în casă și a încuiat ușa de la intrare după ce le-a explicat părinților săi faptul că este obosit și vrea să se odihnească în liniște.

La un moment dat însă, după ceva vreme, părinții au vrut să vadă ce face, l-au strigat, dar nu au primit nici un răspuns. Aceștia au cerut ajutor de la sora persoanei decedate. Femeia a reușit să intre în casa fratelui, împreună cu soțul ei, iar bărbatul a fost găsit spânzurat cu o frânghie de o bârnă din lemn din podul casei.

În urma investigațiilor efectuate ulterior de polițiști, s-a constatat faptul că defunctul a fost externat la data de 16 octombrie de la Spitalul Municipal Rădăuți, fiind diagnosticat cu „episod depresiv moderat”.

La fața locului a intervenit un echipaj de ambulanță, care a constatat decesul bărbatului

Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Mun. Rădăuți, în vederea efectuării necropsiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.