Bărbat găsit mort în zăpadă, în pădure. Macabra descoperire a fost făcută la Iacobeni.

Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată joi după amiază, prin SNUAU 112, de către un muncitor despre un bărbat găsit mort în zăpadă, pe o cărare din pădurea situată în zona denumită Pârâul Văcăriei, comuna Iacobeni.

Bărbatul găsit fără suflate avea 32 de ani și era originar din comuna Leșu – județul Bistrița Năsăud.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, la 09.12.2021, bărbatul de 32 de ani a mers la un cunoscut – ce lucra în Cantonul Silvic Ciotina, zona denumită Pârâul Văcariei, din comuna Iacobeni, pentru a-i duce niște baloți de lucernă pentru cai.

În jurul orei 15.00,acesta a urcat în pădure, spunându-i amicului său că a adus baloții și după aproximativ o oră a plecat.

După circa 15 minute, muncitorii forestieri din zonă se întorceau la vagonul în care erau cazați și l-au găsit pe bărbatul de 32 de ani căzut pe zăpadă, decedat.

A fost chemat în ajutor un echipaj de ambulanță. Personalul medical i-a solicitat apelantului să ducă victima la vagon, pentru a nu intra în șoc hipotermic.

Echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul bărbatului din Bistrița-Năsăud.

În urma audierilor a reieșit că persoana decedată suferea de afecțiuni medicale, printre care și epilepsie și este posibil să fi făcut o criză și să fi căzut în zăpadă.

Cu ocazia efectuării cercetării locului faptei s-a procedat și la examinarea cadavrului în cauză, fără a fi identificate leziuni sau urme de violență pe trupul acesteia. Cadavrul a fost depus la Morga Spitalului Municipal Vatra Dornei în vederea efectuării autopsiei medico-legale.

Polițiștii au întocmit în acest caz dosar penal privind infracțiunea de „ucidere din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.