Bărbat găsit mort într-un șanț, după ce a consumat alcool în exces. Polițiștii fac acum cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care a murit acesta.

Luni seară, polițiștii de la Mălini, au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către asistent medical în cadrul S.A.J. Suceava, cu privire la faptul că a găsit o persoană decedată, căzută în șanț, pe raza comunei Rădășeni, sat Lămășeni, județ Suceava.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit că este vorba despre un localnic. Acesta, împreună cu alte persoane, a lucrat ore întregi la tăiat, crăpat și așezat lemne într-o gospodărie, împrejurări în care bărbatul a consumat toată ziua băuturi alcoolice.

În jurul orelor 16:45, acesta a plecat spre casă, numai că, în timp ce se deplasa pe strada Vasile Neculeasa din sat Lămășeni, din cauza stării de ebrietate în care se afla, el s-a dezechilibrat și a căzut în șanțul betonat din afara părții carosabile.

Bărbatul a fost găsit de un alt localnic, care mergea la serviciu. Trecătorul a fost cel care a cerul ajutor la 112.

La fața locului a sosit o ambulanță al cărei echipaj a constatat decesul bărbatului.

Conform IPJ Suceava, trupul acestuia nu prezenta semne sau urme vizibile de violență, cel în cauză fiind cunoscut ca un consumator frecvent de băuturi alcoolice și nu era înscris în evidențele nici unui medic de familie.

Cadavrul a fost transportat și depus la morga spitalului din Fălticeni, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.

În cauză polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uciderea din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.