medicină legală

Cercetări în cazul unui bărbat găsit mort la marginea drumului. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili circumstanțele în care a murit bărbatul.

Luni seară polițiștii de la Ipotești au fost sesizați prin 112 de un bărbat găsit mort la marginea drumui de către un trecător. Acesta a fost găsit fără suflare pe marginea DC 66 din Corocăiești. Polițiștii au stabilit că este vorba despre un localnic de 46 de ani.

La fața locului a fost chemat un echipaj SMURD și medicii au constatat decesul. Cu ocazia verificărilor s-a stabilit că persoana în cauză era cunoscută ca un consumator de băuturi alcoolice, era necăsătorit, locuia singur și obținea venituri lucrând cu ziua la diferiți cetățeni din sat .Pe trupul defunctului nu au fost identificate urme vizibile de violență. Cadavrul a fost ridicat și transportat la morga Spitalului Județean Suceava, în vederea efectuării necropsiei.

Întrucât persoana în cauză nu se afla înregistrată la nici un medic de familie, s-a procedat la întocmirea ordonanţei de efectuare a necropsiei în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei morţii. În cauză s-a înregistrat dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ucidere din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.