Prefectura Suceava a recepționat 12.000 de carduri reprezentând tichete sociale pentru mese calde destinate unor categorii de persoane defavorizate. Anunțul a fost făcut marți de subprefectul Daniel Prorociuc.

Daniel Prorociuc a declarat că începând de zilele viitoare va începe distribuirea acestor tichete sociale către responsabilii din cadrul unităților teritorial administrative membri în grupul POAD constituit prin ordin al prefectului, care ulterior le vor distribui destinatarilor finali. Beneficiarii sunt: persoanele de la 75 de ani fără ajutor material, cu venituri la nivelul indemnizației sociale pentru pensionari, persoanele fără adăpost sau famiile care au fost evacuate și familiile cu copii care nu au domiciliul stabil – mai ales cele monoparentale.

Subprefectul de Suceava a precizat că suporturile electonice vor fi alimentate lunar cu suma de 180 lei, în acest an beneficiarii urmând să primească echivalentul la 4 luni adică 720 lei, în condițiile în care proiectul a fost aprobat începând cu luna septembrie. Suma respectivă va fi alimentată pe carduri începând cu data de 2 decembrie 2020.

Suma disponibilă pe card va avea o valabilitate de 11 luni, iar limita maximă de cheltuieli este de 40 lei pe zi și poate fi folosită strict pentru achiziția de mese calde de la furnizorii ce au încheiate contracte în acest sens.

Totodată subprefectul Daniel Prorociuc a îndemnat operatorii din domeniul Horeca ce doresc să intre în rețeaua de comercianți parteneri în acest program să se adreseze companiei furnizoare de carduri Edenred.

Proiectul este desfășurat prin intermediul Ministerului Fondurilor Europene și este finanțat prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here