polițiști, sursă foto România Liberă
Bărbat găsit mort pe marginea unui drum județean. Descoperirea macabră a fost făcută întâmplător, de un trecător.
Duminică, polițiștii de la Pojorâta au fost sesizați prin S.N.U.A.U 112 de către un bărbat din localitatea Fundu Moldovei, județul Suceava, despre faptul că a identificat un bărbat în stare de inconștiență, căzut pe marginea Drumul Județean 175, de pe raza comunei Fundu Moldovei.
Agenții s-au deplasat la fața locului, constatând că aspectele  semnalate de apelantul la 112 se confirmă.
Un localnic, în timp ce se deplasa de la domiciliul său pe Drumul Județean 175 a dat peste un bărbat care zăcea la marginea drumului.
 Cel în cauză a solicitat intervenția unui echipaj de ambulanță. Medicii care au ajuns la fața locului au efectuat minute în șir manevre de resuscitare, dar fără succes, așa că au declarat decesul.
Defunctul a fost identificat de polițiști în persoana unui bărbat în vârstă de 68 ani, domiciliat în comuna Mănăștiur, județul Timiș.
Din declarațiile fiului acestuia, a reieșit faptul că tatăl său acuza de ceva vreme dureri în zona inimii, urmând un tratament medicamentos.
Polițiștii au întocmit dosar de cercetare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă și așteaptă rezultatul necropsiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.