Bărbat înjunghiat mortal de soție chiar în prima zi de Paște. Crima a avut loc într-o gospodărie din satul Arghira, comuna Preutești. Femeia a încercat să scape basma curată și a sunat la 112 susținând că a fost plecată și l-a găsit pe soț decedat.

Polițiștii au deschis dosar penal de cercetare în cazul unui bărbat înjunghiat mortal chiar de soție, în prima zi de Paște. În jurul orei 19:00, femeia de 53 ani a apelat la 112 spunând că soțul său, în vârstă de 47 ani a decedat.

În primă față aceasta a declarat agenților ajunși la fața locului că bărbatul a acuzat o stare de oboseală și s-a culcat să se odihnească. Ea i-ar fi dat o pernă după care a plecat la un cumnat pentru a cumpăra grâu. Aceasta a povestit că și-a găsit soțul fără suflare când s-a întors acasă.

Numai că polițiștii au observat că defunctul are o tăietură în zona pieptului iar în casă era un cuțit plin de sânge și au intrat la bănuieli.

Din cercetările ulterioare a reieșit că femeia și-a înjunghiat soțul după ce s-au luat la ceartă, pe fondul consumului de alcool.

Așa se face că femeia a fost reținută pentru 24 de ore iar ulterior a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. Ea a fost introdusă în arestul IPJ Suceava.

Medicii legiști au stabilit în urma efectuării necropsiei că moartea bărbatului a fost una violentă, fiind cauzată de „insuficiența cardio-respiratorie acută consecutivă hemopericardului secundar unei plăgi înțepat-tăiate cardio-pericardice ce s-a putut produce prin lovire cu un corp înțepător-tăietor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.