Bărbat mort în stradă după ce brusc i s-a făcut rău. Incidentul s-e petrecut marți, la Frasin.

Polițiștii fac cercetări în cazul unui bărbat mort în stradă, la Frasin, marți la amiază, lângă o florărie din localitate. O femeie a sunat la 112 și a cerut ajutor.

La fața locului a fost identificată o persoană de sex masculin inconștientă. Au ajuns și cadre de la Ambulanță, care au efectuat minute în șir manevrele de resuscitare. Din păcate inima bărbatului nu a mai pornit și a fost declarat decesul.

Din primele verificări ale polițiștilor, a rezultat că persoana găsită inconștientă este un bărbat de 65 de ani din orașul Frasin. Acesta se afla în evidențele medicale cu diagnostic de infarct miocardic.

S-a procedat la efectuarea de verificări în zonă, ocazie cu care au fost vizionate camerele de supraveghere aparținând unei firme din imediata apropiere, constatându-se că bărbatului i s-a făcut rău, s-a dezechilibrat, a încercat să își mențină echilibrul, moment în care a căzut în apropierea florăriei, fără a se mai ridica.

Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Gura Humorului și s-a dispus efectuarea necropsiei, pentru a stabili care este cauza medico-legală a decesului, sens în care a fost anunțat Serviciul de Medicină Legală Suceava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.