Bărbat mort după ce s-a prăbușit în curtea casei. Incidentul s-a petrecut joi seară, la Cacica.

O femeie a sunat și a cerut ajutor pentru că fratele său s-a prăbușit în curtea casei și era inconștient.

La fața locului a ajuns un echipaj de ambulanță care a efectuat manevre de resuscitare bărbatului de 54 de ani, însă fără succes. În final medicii au constatat decesul.

Din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit că bărbatului i s-a făcut rău și s-a prăbușit în curtea casei sale.

Decesul acestuia a survenit ca urmare a unui stop cardio respirator ireversibil, nefiind identificate urme de violență pe corp.

Sora decedatului a declarat polițiștilor că în ultima perioadă fratele său acuza dureri în piept, însă a refuzat de fiecare dată să deplaseze la vreun medic, deoarece acesta afirma că nu are medic de familie.

Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului orășenesc Gura Humorului, urmând ca în cursul zilei de 25.03.2021 să fie efectuată autopsia medico-legală, concluziile urmând a fi raportate ulterior.

S-a întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de „ucidere din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.