Românii pot merge să ia lumină de la biserici și să participe la Slujba de Înviere.

Slujba de Înviere se va desfășura normal anul acesta, anunță Patriarhia Română. Credincioșii vor putea să ia lumină de la biserici însă se vor respecta măsurile de prevenire a infecției cu COVID-19: se vor purta măști, se va respecta distanțarea sanitară, iar la biserică se merge pe jos sau cu mașina.

S-a decis acest lucru după întâlnirea de joi organizată de Secretariatul de Stat pentru Culte la sediul Guvernului pe tema condițiilor în care se vor desfășura anul acesta Sărbătorile Pascale, anunță Mediafax.

„Deschiderea tuturor oficialităților pentru buna, ordonata și în același timp fireasca desfășurare a Slujbei de Înviere, ca și a celorlalte sărbători proprii altor culte religioase în următoarea perioadă, indică faptul ca acestea se vor putea desfășura normal, cu respectarea riguroasă a tuturor măsurilor sanitare ce vor rămâne obligatorii (purtarea măștii, distanțarea sanitară, deplasarea pe jos sau cu mijloc de transport propriu la lăcașul de cult de care aparținem etc)”, a transmis Patriarhia Română.

Premierul Florin Cîțu a discutat joi cu reprezentanții cultelor religioase despre modul în care vor fi oficiată Slujba de Îviere în acest an. Una dintre soluțiile găsite este ca restricția de circulație pentru populație să fie ridicată în noaptea de Paște fie până la ora 2.00, fie pe toată durata nopții.

Decizia finală se va lua punctual, în funcție de evoluția pandemiei în țara noastră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.