Bătrână arsă de vie în casa în flăcări, la Poiana Negri. Incendiul devastator a avut loc luni dimineață.

O bătrână arsă de vie într-un incendiu izbucnit, luni dimineață, la o casă de locuit din localitatea Poiana Negri.

Militarii Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei și ai Punctului de Lucru Poiana Stampei, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Dorna Candrenilor, au intervenit cu patru autospeciale de stingere si o ambulanță SMURD B2 pentru localizarea și lichidarea incendiului izbucnit la o casă de locuit.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat mansarda si acoperișul locuinței.

După localizarea flăcărilor, pompierii militari au pătruns în locuință, unde, din nefericire, au identificat trupul carbonizat la unei femei în vârstă de 80 de ani.

Au ars: acoperișul si mansarda locuinței pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați și s-au degradat pereții portanți împreună cu alte bunuri din interior.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.