Se eliberează o nouă serie de bilete de tratament pentru pensionarii suceveni. Anunțul a fost făcut de directorul executiv al Casei Județene de Pensii Suceava, Constantin Boliacu. Este vorba despre biletele de tratament aferente seriei a XVI-a.

În acest context, Constantin Boliacu aduce la cunoştinţă pensionarilor suceveni care au formulat cerere de acordare a unui bilet de tratament, că se pot adresa Casei Judeţene de Pensii Suceava, pentru eliberarea unui bilet din această serie, dacă au formulat cererea cu cel puţin 30 de zile anterior plecării în staţiune.
Pentru seria XVI au fost alocate Casei Judeţene de Pensii Suceava un număr total de 300 bilete de tratament iar din aceste 300 bilete de tratament au fost ocupate la data prezentului comunicat 60, rămânând disponibile un număr de 240 bilete de tratament. Aşadar, persoanele interesate, care au calitatea de pensionari, se pot adresa Casei Judeţene de Pensii Suceava, în vederea repartizării unui bilet de tratament,în limita numărului de locuri disponibile.

Biletele de tratament disponibile vizează staţiunile: Amara, Techirghiol, 1Mai, Buziaş, Bălţăteşti, Căciulata,Herculane,Mangalia,Nicolina, Lacul Sărat,Ocna Şugatag,Olăneşti,Târgul Ocna,Vatra Dornei, Slănic Moldova, Eforie Nord,Călimăneşti, Felix şi Covasna, iar plecarea în staţiune se face în intervalul 14-18.10.2020.

În cazul în care nu vor exista solicitări pentru aceste bilete de tratament, ele vor fi returnate Casei Naţionale de Pensii Publice. Ridicarea tuturor biletelor aprobate se face numai de către titularii acestora, cu actul de identitate în original, la parterul Casei de Pensii Suceava, ghiseul 16. În cazuri exceptionale ridicarea biletelor de tratament se face de către o altă persoană desemnată de titular, cu procura notarială.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.