Bunătăți ca la bunica acasă, produse meșteșugărești și o atmosferă extraordinară, la Târgul De toamnă Produs în Bucovina. Târgul își așteaptă vizitatorii, pe acorduri de muzică populară, în centrul municipiului Suceava, pe esplanada Casei Culturii, în acest week-end.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Suceava și Centrul Cultural Bucovina, fiind deja o tradiție.

Participă la târg zeci de producători și meșteri populari, cu produse tradiționale dar au adus la tâg și fructe și legume din recolta acestui an.

Standurile sunt pline de bunătăți care îți fac cu ochiul: de la plăcinte poale în brâu, la prăjituri, cozonaci, zacuscă, murături, miere de albine și produse apicole, dar și preparate din carne.

Puteți servi din bunătăți la fața locului iar după o gustare bună merg băuturi precum: mustul, sucuri și băuturi alcoolice preparate după rețete tradiționale (zmeurată, fragată sau afinată).

Se prepară chiar sub ochii vizitatorilor tocănițe la ceaun dar și delicioase tartine cu unt cu trufe și pastramă bucovineană. (vezi video)

La târg participă, pe lângă meșterii și producătorii din județul Suceava, și membrii ai Asociației „Produs de Cluj” – cu produse tradiționale din Ardeal.

La deschiderea târului, care a avut loc vineri după-amiază, au participat și oficialități: președintele CJ Suceava – Gheorghe Flutur, prefectul Alexandru Moldovan, administratorul public al județului – Irina Vasilciuc și primarul Sucevei – Ion Lungu.

Gheorghe Flutur a anunțat lansarea organizației „Bucovina Turistică”, o organizație turistică ce are ca obiectiv promovarea Bucovinei și atragerea turiștilor în această zonă.

”Pentru cei care nu știți, există o legislație nouă în turism care dă voie să ne asociem și să inființăm organizații pe turism. Județul Suceava are șansa să fie prima organizație aprobată de minister, se numește Organizație pentru Managementul Destinației Turistice. E un pic cam stâlcit numele ăsta, pe scurt, eu îi spun Bucovina Turistică, pentru că ea asociază stațiunile din județul nostru.

Județul Suceava are cele mai multe stațiuni turistice, 25 la număr. Multe localități sunt stațiuni turistice. Inființăm o singură asociație ca să putem vinde pachete turistice să vină oamenii să stea mai mult la Suceava.

Înainte de a ne întâlni aici, am avut o ședință cu șefii acestor stațiuni turistice pentru că dorim să lansăm câteva pachete turistice pentru perioada următoare. După cum știți, pe poarta de intrare în județul Suceava scrie Hai în Bucovina! Pentru ce să vii în Bucovina? Hai de Crăciun la colindat, hai la schi, hai să guști din Bucovina, hai în ospeție în Bucovina.

Avem foarte multe pachete turistice pe care noi le pregătim pentru dumneavoastră. Și după cum vedeți s-au asociat cei de la Sucevița- Putna, Primăria Suceava, Asociația Produs în Bucovina, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Direcția Silvică Suceava, Aeroportul Suceava. Toți ne gândim să punem umărul pentru promovarea turistică”, a declarat Gheorghe Flutur.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.