Centru modern de documentare și informare inaugurat la Școala Gimnazială Berchișești. Într-un cadru deosebit, școala a primit în dar un volum unicat pentru bibliotecile școlare – cu scrieri de mână ale poetului nepereche Mihai Eminescu.

A fost multă emoție, vineri, în zi de sărbătoare, la Școala Gimnazială din Berchișești – o școală modernă și la nivel european, fără îndoială.

Vineri s-a inaugurat aici centrul de documentare și informare al școlii, un spațiu în care elevii de aici se pot întâlni dar mai ales pot citi și se pot informa, grație atât cărților din bibliotecă dar și tehnicii existente în centru.

Evenimentul a fost marcat cu fast de conducerea unității de învățământ și de autoritățile locale, primarul comunei fiind, ca de fiecare dată, în mijlocul elevilor și al cadrelor didactice.

De altfel, investițiile în Educație și Cultură la Berchișești sunt importante, primărița Violeta Țăran mărturisind că pentru ea este mult mai important să reabilitezi și să modernizezi o școală decât să asfaltezi un drum și asta pentru că cea mai importantă investiție este cea în viitorul copiilor din localitate.

Nu a fost o simplă festivitate la Berchișești vineri, a fost o manifestare culturală în adevăratul sens al cuvântului, însuflețită de oameni de cultură valoroși precum Constantin Horbovanu sau Dumitru Brădățan, dar și de momente artistice extraordinare, oferite de talentații elevi ai școlii (poezii despre copilărie, momente din Creangă sau Caragiale).

Și cu siguranță, Berchișeștiul are cu ce se mândri! Cu copiii talentați și îndrăgostiți de carte, cu cadre didactice și personal din școală (precum bibliotecara) cu dăruire pentru meseria lor și pentru copii, și cu o primăriță care face tot ce îi stă în putință ca elevii și preșcolarii din localitate să aibă condiții de studiu de oraș.

Așa se face că atunci când intri în Școala Gimnazială Berchișești ai sentimentul că intri într-o instituție de cultură.

Gazda evenimentului a fost directoarea școlii – Loredana Dura, un cadru didactic extraordinar, un manager și un om devotat școlii și elevilor, care știe să adune în jurul acestei școli copiii dar și comunitatea întreagă. O comunitate care o sprijină în ceea ce face, dovadă că evenimentul a fost foarte vizionat online de copii și de părinți – care nu au putut  asista altfel la eveniment din cauza pandemiei.

Elevii sunt motivați să participe la tot felul de cercuri în școală, să citească și să își valorifice talentul. O parte dintre ei, cei care frecventează cel mai des biblioteca, au fost și premiați vineri de către conducerea școlii.

Și cum invitații de onoare ai evenimentului au ținut să aducă și daruri, școala a primit din partea omului de cultură Dumitru Brădățan un volum cu însemnări făcute chiar de poetul Mihai Eminescu, volum care nu mai există în alte biblioteci școlare din țară.

Și Violeta Țăran, primărița îndrăgostită de frumos și de cultură, a adus mai multe volume de cărți, care vor ajunge la elevii din localitate. Cu emoție, aceasta a mulțumit oamenilor școlii și i-a asigurat că îi va sprijini mereu.

Ce poate face colaborarea bună între școală și autorități locale se poate vedea foarte clar la Berchișești, o localitate rurală din Bucovina cu școli de nivel european, cu dotări moderne și cu oameni inimoși care investesc în primul rând în viitorul copiilor lor! 

Cu siguranță, va urma!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.