Constatin Boliacu, directorul executiv al Casei Județene de Pensii Suceava, a transmis vineri un mesaj pentru pensionari, cu ocazia zilei internaționale a persoanelor vârstnice.

Redăm mesajul directorului CJP Suceava:

”În fiecare an, în prima zi a lunii octombrie, ne gândim cu precădere la vârstnici, fie că sunt parte din familie, fie că sunt parte din comunitate. Este o zi pe care trebuie să le-o dedicăm în totalitate şi în care trebuie să ne amintim că datorită trecutului lor avem noi prezentul.

Ziua de 1 Octombrie, Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, îmi oferă plăcutul prilej de a adresa tuturor pensionarilor, vârstnicilor suceveni, calde urări de sănătate, viaţă lungă şi liniştită alături de cei dragi.

Astăzi şi în fiecare zi, avem datoria să le răspundem cu dragostea, recunoştinţa şi respectul cuvenit pentru munca şi experienţa lor de viaţă pe care cu dăruire şi nobleţe sufletească au ştiut să le transmită generaţiilor tinere.

Desi adresam aceste urări în ziua de 1 octombrie, respectul nostru se îndreapta în fiecare zi către persoanele de vârsta a treia, a căror înţelepciune trebuie valorificată în continuare, prin încurajarea de a participa activ la viaţa economică, politică, socială şi culturală, dar şi pentru promovarea unei imagini pozitive a îmbătrânirii, lipsită de discriminare, prin incluziune socială.

În calitate de director executiv al Casei Judeţene de Pensii Suceava, îi asigur pe cei vârstnici că în cadrul instituţiei a cărei activitate o conduc, vor găsi mereu receptivitate şi disponibilitate pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă, bineînţeles, cu respectarea cadrului legal existent în materie, în vigoare.

Pentru eforturile, sacrificiile şi exemplele de demnitate şi echilibru pe care ni le oferiţi zilnic, pentru tot ceea ce reprezentaţi pentru noi, vă doresc tuturor celor care ne puteţi fi părinţi sau bunici, sănătate, bucurie în suflet şi puterea de a depăşi cu înţelepciune provocările zilelor noastre!

Vă asigur de cele mai alese gânduri de preţuire şi vă doresc un sincer ”La Mulţi Ani!”, a transmis Constantin Boliacu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.