Contrabandă cu drona și cu camera de termoviziune, la Siret. Polițiștii de frontieră au tras focuri de armă pentru a pune mâna pe contrabandiști. Ei au prins o tânără de 19 ani.

În noaptea de 29 spre 30 ianuarie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret au desfășurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de competenţa a sectorului.

Poliţiştii de frontieră au observat, în extravilanul localității Siret, la aproximativ 3 kilometri de frontiera de stat spre interior, o dronă care se îndrepta dinspre teritoriul ucrainean spre interiorul statului român, pe direcția localității Siret.

Pe malul râului Siret, din dronă a fost aruncat un colet. În scurt timp, polițiștii de frontieră au observat două persoane care se deplasau către locul unde se afla coletul. În acel moment, agenții i-au somat pe contrabandiști să se oprească. O persoană a rămas pe loc, iar cea de a doua a fugit, astfel că au fost executate șapte focuri de avertisment.

Poliţiştii de frontieră au descoperit la fața locului, în apropierea coletului, și o cameră de termoviziune, care nu era funcțională. Coletul a fost ridicat de către polițiștii de frontieră iar persoana reținută.

Contrabandișii s-au adaptat vremurilor și folosesc tehnologii de ultimă oră și așa au ajuns să facă acte de contrabandă cu drona și cu camera de termoviziune, pe timp de noapte

Bunurile găsite la fața locului au fost duse la sediul sectorului. Din primele verificări s-a stabilit că persoana este o tânără în vârstă de 19 ani, domiciliată pe raza județului Suceava. Polițiștii de frontieră au extins cercetările și ulterior a fost identificat și cel de-al doilea cetățean implicat în activitatea infracțională, care nu s-a oprit la somații. Este vorba despre un sucevean în vârstă de 26 de ani.

În urma inventarierii coletului găsit pe malul râului Siret, s-a constatat că acesta conţinea 420 pachete țigări, de proveniență Duty-Free, în valoare de peste 4.900 lei, marfă ce a fost ridicată în vederea confiscării. De asemenea, și camera de vedere a fost ridicată în vederea confiscării, valoarea acesteia fiind estimată la 13.500 lei.

Totodată, cele două persoane sunt cercetate pentru săvârșiriea infracțiunii de contrabandă. În cauză se fac cercetări pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.