Copii agățați de o mașină care circula prin Zvorâștea. Este vorba despre patru copii fotografiași în timp ce se țineau de barele metalice de pe capota unei mașini. Fotografia a devenit virală pe rețelele de socializare însă a intrat și în atenția polițiștilor.

Oamenii legii au făcut cercetări, fiind vorba despre copii agățați de o mașină, și au identificat șoferul vehiculului. Este vorba despre o tânără de 20 de ani din localitate.

Tânăra a preluat-o pe sora ei de la școală și dar pe alți trei colegi. La plecare însă, au urcat pe barele metalice exterioare ale vehiculului alți patru elevi. Conform martorilor, mașina rula cu peste 50 de kilometri la oră prin localitate.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu, a declarat că șoferița a rulat în acest fel câțiva zeci de metri, iar apoi a oprit mașina și a cerut celor patru să coboare.

Șoferița a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1160 lei pentru încălcarea legislatiei rutiere, respectiv pentru transportul persoanelor în afara caroseriei.

În acest caz se continuă verificările și cu privire la alte aspecte privind punerea în pericol a vieții sau sănătății minorilor respectivi, urmând a fi atrasă răspunderea contravențională sau penală în functie de rezultatele cercetărilor.

S-au purtat discuții și cu părinții copiilor.

Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava

Oferta SAVCOM 12-18 Aprilie OFERTA RITMIC

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here