Culturi de cannabis descoperite de procurorii DIICOT în urma unor percheziții. Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 8 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și cultivarea și deținerea de droguri de risc.

În cauză s-a reținut faptul că, pe raza municipiului Târgu Mureș, s-a constituit un grup infracțional organizat ai cărui membrii au procedat la înființarea mai multor culturi de cannabis, atât indoor cât și outdoor, precum și la comercializarea de droguri de risc și de mare risc către diverși consumatori.

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureș împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Mureș au efectuat un număr de 19 percheziții domiciliare, pe raza județelor Mureș și Cluj, în urma cărora au fost identificate și ridicate mai multe culturi de cannabis, muguri de cannabis și alte resturi vegetale, în cantitate totală de aproximativ 95 de kg, instalații necesare creșterii și îngrijirii plantelor de cannabis, sisteme informatice, precum și sumele de 16.350 de lei şi 315 euro.

În cursul zilei de miercuri, 6 inculpați vor fi prezentați Tribunalului Mureș cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile, iar față de alți 2 a fost dispusă măsura preventivă a controlul judiciar.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul BCCO Cluj-Napoca şi Alba Iulia, al jandarmilor din cadrul IJJ Mureş şi Cluj, precum şi al unui echipaj canin de la Aeroportul Cluj-Napoca – Sectorul Poliției de Frontieră.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.